ANEXA Nr. 5 la normele metodologice

ANEXA Nr. 5

la normele metodologice

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE

persoanelor cazate în unităţile de cazare aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor

A. Drepturi

Persoanele cazate în unităţile de cazare aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor au următoarele drepturi:

a) să primească (de la cameristă sau recepţioneră) spaţiul repartizat în perfectă stare de curăţenie, corespunzător categoriei acestuia, începând cu ora 12,00;

b) să folosească dotările şi instalaţiile aferente pe tot timpul cât sunt cazate;

c) să beneficieze de păstrarea obiectelor de valoare prin încredinţarea acestora serviciului recepţie;

d) să primească chitanţă pentru orice sumă achitată personalului îndreptăţit a efectua încasări;

e) să înscrie în condica de sugestii şi reclamaţii, aflată la recepţie, opinia personală în legătură cu calitatea serviciilor şi cu comportarea personalului;

f) să beneficieze de serviciile asigurate de recepţie privind efectuarea unor convorbiri telefonice, transmiterea unor mesaje, trezirea la ore prematinale, obţinerea unor informaţii diverse etc.

B. Obligaţii

Persoanele cazate în unităţile de cazare aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor au următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la serviciul recepţie pentru atribuirea spaţiului solicitat;

b) să prezinte documentele de legitimare solicitate;

c) să primească spaţiul repartizat şi să verifice dotarea, starea de curăţenie şi starea tehnică a dotărilor, iar în cazul în care constată defecţiuni ale obiectelor de mobilier sau ale instalaţiilor sanitare să informeze imediat îngrijitorul;

d) să respecte ordinea interioară şi să păstreze liniştea;

e) să folosească aparatele de radio, casetofoanele, televizoarele, în aşa fel încât să nu deranjeze celelalte persoane cazate;

f) să nu introducă şi să nu depoziteze în camere materiale inflamabile, explozive, toxice sau urât mirositoare;

g) să nu degradeze mobilierul, lenjeria sau celelalte dotări;

h) să nu circule pe holuri în ţinută indecentă;

i) să nu folosească aparate de gătit sau de încălzit, altele decât cele din dotarea încăperilor;

j) să respecte regulile de prevenire şi stingere a incendiilor;

k) să nu schimbe aranjamentul mobilierului şi obiectelor de inventar din dotarea încăperilor;

l) să folosească în mod corespunzător instalaţiile sanitare, iar la plecarea din cameră să închidă robinetele de apă (gaze) şi să stingă luminile;

m) să anunţe imediat camerista sau recepţioneră de serviciu despre orice defecţiune constatată, în vederea remedierii ei cât mai rapid;

n) să anunţe la recepţie, până la ora 12,00 a zilei respective, intenţia de a prelungi şederea sau de a scurta perioada de cazare;

o) să elibereze camera până la ora 12,00 a ultimei zile de cazare;

p) să achite, înainte de a părăsi locul de cazare, costul serviciilor de care a beneficiat (convorbiri telefonice), conform tarifelor stabilite;

q) la părăsirea temporară a camerei să predea la recepţie cheia, iar la plecarea definitivă să anunţe camerista sau recepţia pentru predarea inventarului camerei;

r) să respecte regulile stabilite de către administratorul imobilului cu privire la accesul şi cazarea animalelor de însoţire (câini, pisici etc.).

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ANEXA Nr. 5 la normele metodologice