Art. 12 Repartizarea fondului locativ Fondul locativ
Comentarii |
|
Fondul locativ
SECŢIUNEA a 3-a
Repartizarea fondului locativ
Art. 12
( Comisia Centrală de Repartizare a Locuinţelor are următoarele atribuţii:
a) hotărăşte, cu majoritate simplă, în plen, repartizarea numerică a locuinţelor de serviciu, conform prevederilor art. 10 alin. ( şi repartizarea nominală a locuinţelor de intervenţie, conform art. 10 alin. (;
b) aprobă transferul de locuinţe între unităţile titulare de cotă;
c) întocmeşte procesul-verbal de repartizare a locuinţelor, care, după semnarea de către toţi membrii comisiei, se transmite unităţii de administrare, în vederea înştiinţării unităţilor titulare de cotă şi încheierii contractului de închiriere.
( Comitetele prevăzute la art. 10 alin. ( au următoarele atribuţii:
a) primesc şi înregistrează cererile de locuinţe ale personalului, cărora le pot solicita date şi documente suplimentare cu privire la cererea formulată;
b) analizează situaţia locativă a solicitanţilor, scop în care efectuează anchete sociale şi verifică la faţa locului situaţia şi condiţiile de locuit ale acestora;
c) stabilesc lista de priorităţi pe baza criteriilor şi punctajelor conform art. 13 şi înştiinţează de îndată solicitanţii despre aceasta;
d) hotărăsc repartizarea nominală a locuinţelor, primite numeric conform art. 12 alin. (, în funcţie de lista de prioritate stabilită şi structura locuinţelor atribuite unităţii;
e) întocmesc procesul-verbal de repartizare nominală a locuinţelor care, după semnarea de către toţi membrii comitetului, se supune spre aprobare şefului unităţii titulare de cotă şi se transmite unităţii de administrare;
f) aduc la cunoştinţa unităţii de administrare orice modificare intervenită în raporturile de serviciu sau de muncă ale personalului căruia i-au fost închiriate locuinţe, de exemplu: mutarea din unitate în altă structură sau altă garnizoană a Ministerului Administraţiei şi Internelor, trecerea în rezervă, încetarea raporturilor de serviciu/de muncă cu Ministerul Administraţiei şi Internelor;
g) întocmesc, la începutul fiecărui an, până la data de 31 ianuarie, situaţia privind necesarul de locuinţe pentru personalul unităţii;
h) analizează şi aprobă solicitările de schimburi de locuinţe între cadre;
i) aduc la cunoştinţa angajaţilor structurii hotărârile luate privind repartizarea nominală a locuinţelor.
( Comisiile teritoriale de repartizare a locuinţelor prevăzute la art. 10 alin. ( au următoarele atribuţii:
a) primesc şi înregistrează cererile de locuinţe ale cadrelor, cărora le pot solicita date şi documente suplimentare cu privire la cererea formulată;
b) analizează situaţia locativă a solicitanţilor, scop în care efectuează anchete sociale şi verifică la faţa locului situaţia şi condiţiile de locuit ale acestora;
c) stabilesc lista de priorităţi pe baza criteriilor şi punctajelor prevăzute la art. 13, care sunt aduse la cunoştinţa tuturor solicitanţilor;
d) hotărăsc repartizarea nominală a locuinţelor, în funcţie de ordinea de prioritate şi de structura locuinţelor atribuite unităţii de administrare;
e) întocmesc procesul-verbal de repartizare nominală a locuinţei, care, după semnarea de către toţi membrii comisiei, se supune spre aprobare şefului unităţii şi se transmite unităţii de administrare, în vederea încheierii contractului de închiriere;
f) analizează şi aprobă solicitările de schimburi de locuinţe între cadre;
g) aduc la cunoştinţa unităţii de administrare orice modificare intervenită în raporturile de serviciu sau de muncă ale personalului căruia i-au fost închiriate locuinţe, de exemplu: mutare din unitate în altă structură sau altă garnizoană a Ministerului Administraţiei şi Internelor, trecerea în rezervă, încetarea raporturilor de serviciu/de muncă cu Ministerul Administraţiei şi Internelor;
h) întocmesc, la începutul fiecărui an, până la data de 31 ianuarie, situaţia privind necesarul de locuinţe pentru tot personalul din competenţă;
i) aduc la cunoştinţa angajaţilor structurii hotărârile luate privind repartizarea nominală a locuinţelor.
← Art. 11 Repartizarea fondului locativ Fondul locativ | Art. 13 Repartizarea fondului locativ Fondul locativ → |
---|