Art. 56 Reglementări financiare Unităţi de cazare şi pregătire
Comentarii |
|
Unităţi de cazare şi pregătire
SECŢIUNEA a 2-a
Reglementări financiare
Art. 56
( Cheltuielile ce decurg din aplicarea facilităţilor prevăzute în prezentele norme metodologice se suportă din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu respectarea legislaţiei în vigoare, prin grija ordonatorilor de credite care au în administrare unităţile de cazare, a ordonatorilor de credite din unităţile din care fac parte beneficiarii înlesnirilor şi a Casei de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în cazul persoanelor prevăzute la art. 42 lit. b).
( Pentru recuperarea cheltuielilor cu cazarea persoanelor prevăzute la art. 42 lit. b), care au beneficiat de reducere de 90% la achitarea tarifului, unităţile de cazare care nu sunt finanţate de la bugetul de stat transmit lunar ordonatorilor de credite în finanţarea cărora se află lista nominală a persoanelor cazate, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 8, în vederea emiterii de către aceştia a facturilor către Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Facturile se transmit lunar la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, însoţite de listele nominale întocmite de unităţile de cazare. Emitenţii facturilor au obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 47 alin. ( şi de a include în factură numai sumele corespunzătoare îndeplinirii acestei condiţii.
← Art. 55 Reglementări financiare Unităţi de cazare şi pregătire | Art. 57 Reglementări financiare Unităţi de cazare şi pregătire → |
---|