Art. 18 Reguli privind cumulul ajutoarelor
Comentarii |
|
Reguli privind cumulul ajutoarelor
Art. 18
(1) Ajutoarele acordate conform prezentei scheme de ajutor de stat pot fi cumulate cu orice alt ajutor exceptat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008, în măsura în care aceste ajutoare vizează diferite costuri eligibile identificabile.
(2) Pentru a stabili dacă plafonul maxim al ajutorului şi intensităţile maxime ale acestuia sunt respectate, este luată în considerare valoarea totală a ajutoarelor de stat acordate pentru activitatea sau proiectul subvenţionat, indiferent dacă ajutorul respectiv este finanţat din surse locale, regionale, naţionale sau comunitare.
(3) Ajutorul acordat în conformitate cu prezenta schemă de ajutor de stat nu va fi cumulat cu niciun alt tip de ajutor exceptat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 sau cu ajutorul de minimis care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1998/2006 din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis sau cu orice alte fonduri comunitare legate de aceleaşi costuri eligibile - care se suprapun parţial sau integral - în cazul în care un astfel de cumul ar conduce la depăşirea intensităţii maxime a ajutorului sau a valorii maxime aplicabile acestui ajutor în conformitate cu prevederile prezentei scheme de ajutor de stat.
(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), ajutoarele în favoarea lucrătorilor cu handicap, prevăzute la art. 15 şi 16, pot fi cumulate cu ajutoarele exceptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 cu privire la aceleaşi costuri eligibile care depăşesc cel mai înalt prag aplicabil prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008, cu condiţia ca acest cumul să nu conducă la o intensitate a ajutorului care să depăşească 100% din costurile relevante în orice perioadă în care lucrătorii în cauză sunt angajaţi.
← Art. 17 Efectul stimulativ al ajutorului | Art. 19 Modalitatea de implementare a schemei de ajutor de stat → |
---|