Art. 1 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 1
(1) Bunurile de orice fel intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică în condiţiile prezentei ordonanţe de către Ministerul Finanţelor Publice prin organele de valorificare abilitate.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile care nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare.
(3) Bunurile prevăzute la alin. (2) vor fi distruse pe cheltuiala persoanelor fizice ori juridice de la care au fost confiscate sau a deţinătorului, în cazul în care acestea nu pot fi identificate. Distrugerea se va efectua în prezenţa şi cu confirmarea prin semnătură a unei comisii de preluare şi distrugere formate din reprezentanţi ai deţinătorului, ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, ai organului de valorificare, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ai Ministerului Mediului.
(4) Distrugerea drogurilor şi a precursorilor confiscaţi se efectuează în condiţiile prevăzute în legile speciale ce reglementează regimul acestor substanţe.
(5) Bunurile dovedite că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală se distrug în prezenţa şi cu confirmarea comisiei de preluare şi distrugere prevăzute la alin. (3).
(6) Convocarea comisiei de preluare şi distrugere se face de către deţinător.
(7) În cazul bunurilor prevăzute la alin. (5), care fac obiectul prevederilor Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, cheltuielile de distrugere urmează regimul stabilit prin această lege.
Art. 2 Dispoziţii generale → |
---|