Art. 21 OG 39/2005 Finanţarea prin acordarea de credit direct Mecanisme şi modalităţi de finanţare a unor activităţi din Fondul cinematografic
Comentarii |
|
Mecanisme şi modalităţi de finanţare a unor activităţi din Fondul cinematografic
SECŢIUNEA 1
Finanţarea prin acordarea de credit direct
Art. 21
(1) Pot solicita credit direct pentru producţie şi dezvoltare de proiect persoanele fizice şi persoanele juridice autorizate care au câştigat o sesiune de selecţie şi îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei;
b) au un capital social de minimum 20.000 lei RON, în cazul persoanelor juridice, respectiv prezintă o scrisoare de garanţie bancară, în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Naţional al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;
c) asigură o contribuţie proprie de minimum 6% din bugetul total al producţiei filmului, în numerar, servicii sau în natură;
d) în cazul coproducţiilor cinematografice, contribuţia proprie de minimum 6% se referă la participarea părţii române;
e) au obţinut, în condiţiile prezentei ordonanţe, acordul scris al autorului/autorilor scenariului pentru realizarea filmului, precum şi dreptul de exploatare al filmului produs;
f) prezintă dosarul proiectului întocmit în conformitate cu prevederile regulamentului;
g) includ în devizul de producţie al filmului costuri care nu pot depăşi următoarele cote maximale:
- 10% pentru onorariul societăţilor producătoare;
- 10% pentru cheltuieli neprevăzute;
- 5% pentru onorariul pentru activitatea de regizor, precum şi pentru cesiunea drepturilor provenite din această activitate;
- 4% pentru onorariul pentru scrierea scenariului, precum şi a dialogurilor şi cesiunea drepturilor provenite din această activitate;
- 4% pentru producătorul executiv;
- 4% pentru onorariul pentru muzica special scrisă;
h) abrogată;
i) fac dovada că nu au datorii la bugetul de stat sau la bugetele locale, la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi la Fondul cinematografic, cu excepţia ratelor scadente la contractele încheiate cu Centrul Naţional al Cinematografiei şi aflate în derulare.
(2) Producătorul poate cheltui cel puţin 20% din bugetul unui film pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene sau semnatare ale Acordului Central European pentru Comerţ Liber.
(3) Creditul direct pentru producţia unui film se acordă exclusiv pentru proiectele declarate câştigătoare ale concursurilor de selecţie şi nu este transmisibil, cu excepţia cazurilor speciale prevăzute de prezenta ordonanţă.
OG 39/2005 Ordonanta privind cinematografia actualizată prin:Lege nr. 328/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia din 14 iulie 2006, Monitorul Oficial 649/2006;
← Art. 20 OG 39/2005 Finanţarea prin acordarea de credit direct... | Art. 22 OG 39/2005 Finanţarea prin acordarea de credit direct... → |
---|