Art. 29 OG 39/2005 Finanţarea prin acordarea de sprijin financiar nerambursabil Mecanisme şi modalităţi de finanţare a unor activităţi din Fondul cinematografic
Comentarii |
|
Mecanisme şi modalităţi de finanţare a unor activităţi din Fondul cinematografic
SECŢIUNEA a 2-a
Finanţarea prin acordarea de sprijin financiar nerambursabil
Art. 29
(1) Pot solicita sprijin financiar nerambursabil pentru distribuirea şi exploatarea filmelor româneşti persoanele fizice şi persoanele juridice autorizate ca atare, care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei;
b) au un capital social de minimum 10.000 lei (RON), în cazul distribuitorilor şi exploatanţilor, persoane juridice, sau prezintă o scrisoare de garanţie bancară, în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Naţional al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;
c) asigură un aport propriu de 6% din valoarea devizului în numerar sau în echivalent servicii;
d) au obţinut, în condiţiile prezentei ordonanţe, acordul scris al producătorului în vederea distribuirii şi exploatării filmului;
e) prezintă dosarul întocmit în conformitate cu prevederile regulamentului;
f) includ în deviz costuri care nu pot să depăşească următoarele cote maximale:
- 7,5% pentru onorariul societăţilor de distribuire;
- 5% cheltuieli neprevăzute.
(2) Distribuitorul poate cheltui cel puţin 20% din bugetul de distribuire al unui film românesc pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene sau semnatare ale Acordului Central European pentru Comerţ Liber.
(3) Sprijinul financiar nerambursabil pentru distribuirea şi exploatarea unui film nu este transmisibil, cu excepţia cazurilor speciale prevăzute de prezenta ordonanţă.
(4) Sprijinul financiar nerambursabil pentru distribuirea unui film românesc sau cu participare românească se poate acorda cu cel mult 6 luni înainte de data distribuirii acestuia.
(5) În cazul filmelor româneşti sau al filmelor cu participare majoritar românească, se poate acorda sprijin nerambursabil şi pentru distribuirea şi exploatarea filmelor cinematografice în afara României.
OG 39/2005 Ordonanta privind cinematografia actualizată prin:Lege nr. 328/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia din 14 iulie 2006, Monitorul Oficial 649/2006;
← Art. 28 OG 39/2005 Finanţarea prin acordarea de sprijin... | Art. 30 OG 39/2005 Finanţarea prin acordarea de sprijin... → |
---|