Art. 5 OG 39/2005 Centrul Naţional al Cinematografiei
Comentarii |
|
Centrul Naţional al Cinematografiei
Art. 5
(1) Centrul Naţional al Cinematografiei este coordonat de un consiliu de administraţie, denumit în continuare Consiliu, compus din 7 membri.
(2) Membrii Consiliului sunt numiţi prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, pentru o perioadă de 2 ani.
(3) Din componenţa Consiliului fac parte:
a) 5 membri numiţi la propunerea uniunilor şi asociaţiilor din domeniul cinematografiei;
b) un membru propus de Ministerul Culturii şi Cultelor;
c) directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei.
(4) Membrii Consiliului sunt retribuiţi cu o indemnizaţie lunară de 25% din salariul brut al directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei.
(5) Centrul Naţional al Cinematografiei este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului culturii şi cultelor în urma unui concurs organizat potrivit legii.
(6) Directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei este, de drept, preşedintele Consiliului.
(7) Directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei este ordonator secundar de credite şi reprezintă instituţia în raporturile sale cu terţii.
(8) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei emite decizii cu caracter normativ sau individual.
(9) Organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional al Cinematografiei, precum şi atribuţiile Consiliului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
← Art. 4 OG 39/2005 Centrul Naţional al Cinematografiei | Art. 6 OG 39/2005 Centrul Naţional al Cinematografiei → |
---|