Art. 5 Intrarea pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor Intrarea, rezidenţa şi ieşirea pe/de pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor
Comentarii |
|
Intrarea, rezidenţa şi ieşirea pe/de pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor
SECŢIUNEA 1
Intrarea pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor
Art. 5
(1) Intrarea cetăţenilor Uniunii Europene pe teritoriul României este permisă prin toate punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului de persoane, cu condiţia prezentării documentului naţional de identitate, a paşaportului sau a unui document eliberat în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă pentru cetăţenii Uniunii Europene, valabil, fără a se aplica ştampila de intrare de către organele poliţiei de frontieră în oricare dintre aceste documente.
(2) Membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene pot intra pe teritoriul României în baza unui paşaport valabil şi a vizei de intrare, cu excepţia cazurilor în care obligativitatea obţinerii vizei este desfiinţată în condiţiile legii.
(3) Viza de intrare pentru persoanele prevăzute la alin. (2) se acordă, la cerere, de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu aprobarea prealabilă a Centrului Naţional de Vize din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în termen de 48 de ore şi fără plata taxelor consulare. Documentele necesare pentru eliberarea vizei de intrare se stabilesc prin norme metodologice, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), membrul de familie care nu este cetăţean al Uniunii Europene este scutit de la obligativitatea obţinerii unei vize de intrare, dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a) însoţeşte un cetăţean al Uniunii Europene sau se alătură unui cetăţean al Uniunii Europene care îşi exercită dreptul de rezidenţă pe teritoriul României;
b) deţine un document valabil, care atestă rezidenţa pe teritoriul unui alt stat membru în calitate de membru de familie al cetăţeanului Uniunii Europene pe care îl însoţeşte sau căruia i se alătură pe teritoriul României.
(5) Organele poliţiei de frontieră nu aplică ştampila de intrare sau de ieşire în paşaportul persoanelor din categoria prevăzută la alin. (4).
← Art. 4 Dispoziţii generale | Art. 6 Intrarea pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii... → |
---|