Art. 9 Dispoziţii generale Regimul juridic al frontierei de stat
Comentarii |
|
Regimul juridic al frontierei de stat
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 9
(1) Deschiderea de noi puncte de trecere sau închiderea temporară ori definitivă a celor existente se face prin hotărâre a Guvernului.
(2) Guvernul României va da publicităţii lista cuprinzând punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului internaţional şi punctele de mic trafic.
(3) Denumirea punctului de trecere, suprafaţa pe care o cuprinde, specificul de activitate şi orarul de funcţionare pentru acele puncte de trecere care nu sunt deschise 24 de ore se afişează la loc vizibil, la intrarea în punctul de trecere.
(4) Deschiderea ocazională a unor puncte de trecere în vederea desfăşurării unor activităţi cu caracter festiv sau religios şi orarul lor de funcţionare se efectuează cu aprobarea inspectorului general al poliţiei de frontieră.
(5) Punctele de trecere şi punctele de mic trafic funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Celelalte autorităţi care îşi desfăşoară activitatea în punctul de trecere, în afara poliţiei de frontieră, sunt organizate şi funcţionează potrivit prevederilor legale speciale.
OUG 105 din 2001 actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 108/2006 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României din 13 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1028/2006;
← Art. 8 Dispoziţii generale Regimul juridic al frontierei de stat | Art. 10 Dispoziţii generale Regimul juridic al frontierei de stat → |
---|