Art. 21 Conducerea regiei autonome Administrarea şi conducerea regiilor autonome
Comentarii |
|
Administrarea şi conducerea regiilor autonome
SECŢIUNEA a 2-a
Conducerea regiei autonome
Art. 21
(1) Regia autonomă, prin consiliul de administraţie, încheie contracte de mandat cu directorii.
(2) Contractul de mandat este acordul de voinţă încheiat între regia autonomă, reprezentată de consiliul de administraţie, şi directorul general/directorii regiei autonome, care are ca obiect îndeplinirea unor obiective şi criterii de performanţă, aprobate de consiliul de administraţie. În contractul de mandat, alături de criteriile de performanţă specifice, se prevăd în mod obligatoriu obiective cuantificate privind reducerea obligaţiilor restante, reducerea pierderilor, creşterea profiturilor, a cifrei de afaceri, creşterea productivităţii muncii.
(3) Directorii pot fi revocaţi oricând de către consiliul de administraţie. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptăţit la plata unor dauneinterese, potrivit contractului de mandat. Pentru desemnarea noilor administratori se aplică, în mod corespunzător, prevederile art. 18.
(4) Remuneraţia directorilor este stabilită de consiliul de administraţie. Ea este formată dintr-o indemnizaţie lunară fixă stabilită prin contratul de mandat şi revizuită anual, în funcţie de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul de mandat.
← Art. 20 Conducerea regiei autonome Administrarea şi conducerea... | Art. 22 Conducerea regiei autonome Administrarea şi conducerea... → |
---|