Art. 32 Administrarea întreprinderilor publice - societăţi comerciale Societăţile comerciale
Comentarii |
|
Societăţile comerciale
SECŢIUNEA a 2-a
Administrarea întreprinderilor publice - societăţi comerciale
Art. 32
(1) La cererea acţionarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 10% din capitalul social subscris şi vărsat, consiliul de administraţie/directoratul convoacă o adunare generală a acţionarilor având pe ordinea de zi alegerea membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere prin aplicarea metodei votului cumulativ. Cererea poate fi formulată cel mult o dată într-un exerciţiu financiar.
(2) Prin metoda votului cumulativ, fiecare acţionar are dreptul de a-şi atribui voturile cumulate - obţinute în urma înmulţirii voturilor deţinute de către orice acţionar, potrivit participării la capitalul social, cu numărul membrilor ce urmează să formeze consiliul de administraţie sau, după caz, consiliul de supraveghere - uneia sau mai multor persoane propuse pentru a fi alese în consiliul de administraţie sau în consiliul de supraveghere.
(3) Orice acţionar poate face, în scris, propuneri adresate consiliului de administraţie sau directoratului, pentru aplicarea metodei votului cumulativ, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a convocatorului adunării generale a acţionarilor ce are pe ordinea de zi alegerea membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere.
(4) În exercitarea votului cumulativ acţionarii pot să acorde toate voturile cumulate unui singur candidat sau mai multor candidaţi. În dreptul fiecărui candidat acţionarii menţionează numărul de voturi acordate.
(5) În situaţia aplicării metodei votului cumulativ, membrii consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere în funcţie la data adunării generale vor fi înscrişi pe lista candidaţilor pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere alături de candidaţii propuşi de către acţionari.
(6) Toţi candidaţii înscrişi în lista de candidaturi vor fi supuşi votului acţionarilor în cadrul adunării generale a acţionarilor.
(7) Membrii consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere în funcţie la data adunării generale, care nu sunt reconfirmaţi prin vot cumulativ ca membri ai consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere, sunt consideraţi revocaţi din funcţie prin hotărârea adunării generale.
(8) Durata mandatului membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere aflaţi în funcţie la data adunării generale a acţionarilor în cadrul căreia s-a aplicat votul cumulativ va continua în cazul reconfirmării acestora prin metoda votului cumulativ.
(9) Persoanele care au obţinut cele mai multe voturi cumulate în cadrul adunării generale a acţionarilor vor forma consiliul de administraţie/consiliul de supraveghere.
(10) În situaţia în care două sau mai multe persoane propuse a fi alese ca membri în consiliul de administraţie/consiliul de supraveghere obţin acelaşi număr de voturi cumulate, este declarată aleasă ca membru în consiliul de administraţie/consiliul de supraveghere persoana care a fost votată de un număr mai mare de acţionari.
(11) Criteriile de alegere a membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere în situaţia în care două sau mai multe persoane propuse obţin acelaşi număr de voturi cumulate, exprimate de acelaşi număr de acţionari, sunt stabilite de către adunarea generală a acţionarilor şi precizate în procesul-verbal al acesteia.
(12) În cazul societăţilor ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată se aplică prevederile legislaţiei pieţei de capital.
← Art. 31 Administrarea întreprinderilor publice - societăţi... | Art. 33 Administrarea întreprinderilor publice - societăţi... → |
---|