Art. 116 Soluţionarea litigiilor

CAPITOLUL VIII
Soluţionarea litigiilor

Art. 116

(1) În situaţia apariţiei unui litigiu între furnizori de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice în legătură cu obligaţiile impuse acestora prin dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, ale regulamentelor Uniunii Europene din domeniul comunicaţiilor electronice sau impuse de către ANCOM în conformitate cu aceste dispoziţii ori între astfel de furnizori şi persoane având calitatea de furnizori în alte state membre ale Uniunii Europene care solicită sau beneficiază de acces ori interconectare în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, partea interesată poate sesiza ANCOM în vederea soluţionării litigiului.

(2) Partea interesată se va adresa ANCOM printr-o cerere scrisă, transmisă în două exemplare. În vederea dezbaterii pe fond a litigiului, ANCOM va invita părţile în faţa sa, comunicându-le, într-un termen rezonabil, data întâlnirii. În funcţie de complexitatea cazului, părţile pot fi invitate la întâlniri ulterioare. Dezbaterile din cadrul întâlnirilor vor fi consemnate în scris şi comunicate părţilor.

(3) Părţile îşi pot exercita drepturile personal, pot fi asistate sau reprezentate. Reprezentanţii părţilor trebuie să prezinte înscrisurile care le atestă această calitate.

(4) Atunci când apreciază că, în urma analizării tuturor informaţiilor şi a punctelor de vedere exprimate în cauză, litigiul poate fi soluţionat pe fond, ANCOM va transmite părţilor o soluţie preliminară. Oricare dintre părţi poate formula o cerere motivată în vederea reanalizării soluţiei preliminare.

(5) Atunci când este sesizată în conformitate cu alin. (1), în cazuri justificate, ANCOM poate dispune şi repararea prejudiciului patrimonial efectiv suferit.

(6) În situaţii excepţionale, când o parte poate suferi grave prejudicii care, în lipsa unor măsuri cu caracter provizoriu, nu ar putea fi reparate în mod corespunzător în ipoteza unei soluţionări pe fond a litigiului favorabile părţii care solicită dispunerea respectivelor măsuri, partea în cauză poate solicita ANCOM dispunerea unor măsuri cu caracter provizoriu, în vederea evitării producerii prejudiciilor sau limitării întinderii acestora. Măsurile provizorii vor fi dispuse de către preşedintele ANCOM prin decizie motivată. Decizia de soluţionare a cererii privind dispunerea de măsuri provizorii va fi emisă în termen de cel mult 30 de zile de la data introducerii cererii.

(7) În soluţionarea litigiilor prevăzute la alin. (1), ANCOM va avea în vedere obiectivele menţionate la art. 4-61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările ulterioare.

(8) Litigiul va fi soluţionat prin decizie a preşedintelui ANCOM în termen de cel mult 4 luni de la data sesizării, în afara situaţiilor excepţionale, în care, în funcţie de complexitatea litigiului sau de impactul acestuia asupra pieţei comunicaţiilor electronice, un termen mai lung este necesar pentru buna soluţionare a cazului.

(9) Decizia de soluţionare a litigiului va cuprinde cel puţin următoarele elemente: denumirea şi sediul, respectiv numele şi domiciliul părţilor, obiectul litigiului, desfăşurarea procedurii, motivarea în fapt şi în drept pe care se întemeiază, măsurile dispuse şi modalităţile de ducere la îndeplinire a acestora, precum şi căile de atac împotriva acesteia.

(10) Decizia de soluţionare a litigiului se comunică părţilor şi se publică pe pagina de internet a ANCOM, cu respectarea principiului confidenţialităţii.

(11) Deciziile emise de preşedintele ANCOM în condiţiile prezentului articol constituie acte administrativ-jurisdicţionale, putând fi atacate în contencios administrativ, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările ulterioare.

(12) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului persoanelor de a se adresa instanţelor judecătoreşti competente, în condiţiile legii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 116 Soluţionarea litigiilor