Art. 46 Securitatea şi integritatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice

CAPITOLUL IV
Securitatea şi integritatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice

Art. 46

(1) Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia de a lua toate măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru a administra riscurile care pot afecta securitatea reţelelor şi serviciilor.

(2) Măsurile luate potrivit alin. (1) trebuie să asigure un nivel de securitate corespunzător riscului identificat şi să prevină sau să minimizeze impactul incidentelor de securitate asupra utilizatorilor şi reţelelor interconectate, având în vedere cele mai noi tehnologii.

(3) Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice au obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a garanta integritatea reţelelor şi pentru a asigura continuitatea furnizării serviciilor prin intermediul acestor reţele.

(4) Acolo unde este cazul, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului colaborează pentru implementarea măsurilor prevăzute de prezentul articol.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 46 Securitatea şi integritatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice