Art. 62 Disponibilitatea serviciilor şi echipamentelor Drepturile utilizatorilor finali
Comentarii |
|
Drepturile utilizatorilor finali
SECŢIUNEA a 3-a
Disponibilitatea serviciilor şi echipamentelor
Art. 62
(1) Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul reţelelor publice de comunicaţii electronice fixe şi mobile au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura disponibilitatea maximă a acestor servicii, în caz de perturbare gravă a funcţionării reţelei sau în caz de forţă majoră.
(2) Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura în mod neîntrerupt posibilitatea efectuării de apeluri de urgenţă.
(3) ANCOM poate să impună furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorilor de servicii de telefonie destinate publicului măsurile minime pe care aceştia trebuie să le ia în vederea îndeplinirii în mod corespunzător a obligaţiilor care le revin în temeiul alin. (1) şi (2).
← Art. 61 Transparenţa Drepturile utilizatorilor finali | Art. 63 Disponibilitatea serviciilor şi echipamentelor... → |
---|