Art. 56 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 56
(1) Personalul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, existent la data declanşării procesului de reorganizare, beneficiază de facilităţi de călătorie gratuită pe calea ferată, în aceleaşi condiţii în care a beneficiat ca salariat al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, indiferent de situaţia acestuia după reorganizare.
(2) Pensionarii şi membrii de familie (soţul, soţia şi copiii minori) ai personalului prevăzut la alin. (1), precum şi personalul disponibilizat beneficiază de permise de călătorie gratuită pe calea ferată, în condiţiile legii.
(3) La stabilirea vechimii în unităţile de căi ferate pentru acordarea permiselor de călătorie gratuită pe calea ferată pensionarilor şi membrilor de familie ai acestora se ia în considerare şi perioada în care a prestat munca în Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în Societatea Naţională a Căilor Ferate Române, în fostul departament al căilor ferate cu unităţile din subordine, până la data desfiinţării acestuia, şi în compartimentele din aparatul propriu al fostului Minister al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, care au efectuat lucrări pentru calea ferată.
(4) Compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale rezultate din reorganizare, care au ca obiect de activitate transportul feroviar public de călători, se substituie obligaţiilor Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române privitoare la acordarea legitimaţiilor şi permiselor de călătorie gratuită pe calea ferată.
← Art. 55 Dispoziţii generale | Art. 57 Dispoziţii generale → |
---|