Art. 12 OUG 148/2005
Comentarii |
|
(1) Plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suspendă începând cu luna următoare celei în care:
a) beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;
b) beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
c) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea încredinţării copilului spre adopţie;
d) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea menţinerii măsurii de plasament;
e) beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
f) copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de ocrotire publică sau privată;
g) beneficiarul a decedat.
h) se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate.
(2) Plata indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1), respectiv la art. 2, se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(21) Plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în situaţia în care beneficiarii acestei indemnizaţii primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi profesionale.
(22) Plata indemnizaţiei se suspendă în situaţia în care persoanele, pentru care se asigură continuitatea plăţii acesteia în condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. a), nu depun cererea în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Plata stimulentului prevăzut la art. 3 se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) În situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 7, plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suspendă începând cu ziua următoare celei în care condiţiile respective nu mai sunt îndeplinite.
(5) Reluarea plăţii drepturilor suspendate în situaţiile prevăzute la alin. (1) se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care se depune cererea.
(6) Reluarea plăţii drepturilor suspendate în situaţiile prevăzute la alin. (2), (22), (3) şi (4) se face începând cu data depunerii cererii.
OUG nr. 148/2005 actualizată prin:Lege nr. 7/2007 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului din 9 ianuarie 2007, M. Of. 33/2007;
Ordonanţă de urgentă nr. 44/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii din 14 iunie 2006, M. Of. 545/2006;
Ordonanţă de urgentă nr. 44/2006 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi a Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii din 14 iunie 2006, M. Of. 545/2006;
← Art. 11 OUG 148/2005 | Art. 13 OUG 148/2005 → |
---|