Art. 38 OUG 158/2005 Alte dispoziţii privind indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate

CAPITOLUL VII
Alte dispoziţii privind indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
Art. 38

(1) Sumele reprezentând indemnizaţii, care se plătesc asiguraţilor şi care, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se reţin de către plătitor din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă.

(2) Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, în condiţiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

OUG 158/2005 actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Ordonanţă de urgenţă nr. 36/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate din 14 aprilie 2010, M. Of. 268/2010;

Lege nr. 399/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate din 30 octombrie 2006, M. Of. 901/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 38 OUG 158/2005 Alte dispoziţii privind indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate




patrascu marcel 3.02.2014
daca angajarorul nu doreste sa-mi elibereze o adeverinta de salariat pentru concediu medical .cum tebuie procedat?
Răspunde