Art. 8 Autorizarea operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase
Comentarii |
|
Autorizarea operaţiunilor cu metale preţioase şi pietre preţioase
Art. 8
(1) Operaţiunile cu metale preţioase şi pietre preţioase, prevăzute la art. 2 pct. 2, se pot efectua de către persoanele fizice sau juridice numai în baza autorizaţiei eliberate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pe perioadă nedeterminată, vizată anual de către aceasta.
(2) Nu sunt supuse regimului autorizării operaţiunile prevăzute la art. 2 pct. 2 dacă acestea se efectuează pentru nevoile proprii ale persoanei fizice sau juridice şi dacă nu se urmăreşte obţinerea unui profit.
(3) Pentru eliberarea autorizaţiei se percepe taxa stabilită de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, iar condiţiile de autorizare vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
OUG 190 2000 regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase actualizată prin:Legea 458/2006 - pentru modificarea şi completarea OUG 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România din 6 decembrie 2006, Monitorul Oficial 1004/2006;
← Art. 7 Drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice şi... | Art. 9 Evidenţa operaţiunilor cu metale preţioase şi... → |
---|