ARTICOLUL 16 OUG 194/2002 Ieşirea străinilor de pe teritoriul României Dispoziţii generale privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor

CAPITOLUL II
Dispoziţii generale privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor

SECŢIUNEA a 3-a
Ieşirea străinilor de pe teritoriul României

ARTICOLUL 16

Încetarea măsurii de nepermitere a ieşirii

(1) Revocarea măsurii se va face prin anularea consemnului nominal sau prin aplicarea ştampilei cu simbolul L în documentul de trecere a frontierei de stat, la solicitarea scrisă a autorităţii publice căreia îi revine o astfel de competenţă potrivit legii, pentru cazurile prevăzute la art. 15 alin. (1).

(2) Măsura de nepermitere a ieşirii încetează de drept dacă străinul aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 15 dovedeşte, cu documente emise de autorităţile competente, potrivit legii, organului abilitat din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative că:

a) s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală ori s-a dispus încetarea urmăririi penale, a fost achitat sau s-a dispus încetarea procesului penal;

b) a executat pedeapsa, a fost graţiat, beneficiază de amnistie sau a fost condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.


ARTICOLUL 161

Domeniu de reglementare

Micul trafic de frontieră se desfăşoară potrivit acordurilor bilaterale încheiate de România cu state terţe vecine în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.931/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor referitoare la micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre şi de modificare a dispoziţiilor Convenţiei Schengen, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L405 din 30 decembrie 2006.

modificat de

Ordonanţă de urgenţă nr. 12/2010 - pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România din 23 februarie 2010, M. Of. 136/2010;


ARTICOLUL 162

Organele competente să elibereze permisul de mic trafic de frontieră

(1) Permisele de mic trafic de frontieră se eliberează de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în ţările terţe vecine cu care România a încheiat acordurile prevăzute la art. 161, în condiţiile stabilite prin aceste acorduri.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se eliberează într-un termen de până la 60 de zile de la data depunerii cererii.

(3) În vederea aprobării cererilor pentru acordarea permiselor de mic trafic de frontieră, misiunile diplomatice şi oficiile consulare solicită avizul Oficiului Român pentru Imigrări numai în cazurile stabilite prin protocol aprobat prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi al ministrului administraţiei şi internelor.

(4) Prin avizul Oficiului Român pentru Imigrări prevăzut la alin. (3) se constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. e), g) şi h).

(5) Oficiul Român pentru Imigrări emite avizul în termen de până la 30 de zile de la data primirii solicitării de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare.

modificat de

Ordonanţă de urgenţă nr. 12/2010 - pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România din 23 februarie 2010, M. Of. 136/2010;


ARTICOLUL 163

Regimul permisului de mic trafic de frontieră

(1) Permisul de mic trafic de frontieră, eliberat străinului în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, reprezintă documentul care dă dreptul rezidenţilor din zona de frontieră să treacă frontiera de stat comună, în regim de mic trafic de frontieră, conform Regulamentului (CE) nr. 1.931/2006 şi în baza acordurilor prevăzute la art. 161.

(2) Titularul permisului de mic trafic de frontieră are obligaţia de a avea în permanenţă asupra sa documentul, de a nu-l înstrăina şi de a-l prezenta organelor autorităţilor competente ori de câte ori i se solicită aceasta.

(3) Titularul permisului de mic trafic de frontieră este obligat să anunţe organele poliţiei de frontieră competente despre furtul, pierderea, deteriorarea sau distrugerea permisului de mic trafic, în termen de cel mult 5 zile de la constatarea vreuneia dintre aceste situaţii.

(4) Străinului i se eliberează de către organele emitente prevăzute la art. 162 alin. (1) un nou permis de mic trafic de frontieră în locul celui declarat furat, pierdut, deteriorat sau distrus, după reluarea integrală a procedurii de eliberare.

(5) Forma şi conţinutul permiselor de mic trafic de frontieră se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Ministerul Afacerilor Externe comunică Comisiei Europene şi celorlalte state membre ale Uniunii Europene modelul de permis de trecere locală a frontierei.

(6) În temeiul art. 12 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.931/2006, evidenţa permiselor de mic trafic de frontieră solicitate, eliberate, anulate sau revocate se ţine la nivel naţional într-un registru central, în format electronic, de către Oficiul Român pentru Imigrări, care este desemnat şi punct de contact naţional, responsabil cu gestionarea şi furnizarea datelor cuprinse în acest registru. Registrul central se alimentează şi se actualizează de către toate autorităţile cu atribuţii în domeniul micului trafic la frontieră.

modificat de

Ordonanţă de urgenţă nr. 12/2010 - pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România din 23 februarie 2010, M. Of. 136/2010;


ARTICOLUL 164

Anularea şi revocarea permiselor de mic trafic de frontieră

(1) Permisul de mic trafic de frontieră poate fi anulat sau revocat în străinătate de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, iar în ţară de către organele poliţiei de frontieră, cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat, sau de către Oficiul Român pentru Imigrări atunci când străinii se află pe teritoriul statului român.

(2) Punerea în executare a măsurii anulării sau revocării permisului de mic trafic de frontieră se face de către organele poliţiei de frontieră ori, după caz, ale Oficiului Român pentru Imigrări.

(3) Autorităţile prevăzute la alin. (1) pot lua măsura anulării permisului de mic trafic de frontieră în următoarele situaţii:

a) se constată ulterior că, la data solicitării permisului de mic trafic de frontieră, străinii nu îndeplineau condiţiile prevăzute de acordurile care reglementează regimul juridic privind micul trafic la frontiera comună;

b) străinii au obţinut permisul de mic trafic de frontieră pe baza unor documente sau informaţii false;

c) străinii au introdus sau au încercat să introducă ilegal în România alţi străini ori au înlesnit transportul sau cazarea acestora;

d) străinii au încălcat reglementările vamale sau cele privind frontiera de stat;

e) străinii au intrat în România în perioada de interdicţie dispusă anterior.

(4) Măsura revocării permisului de mic trafic de frontieră poate fi dispusă de către autorităţile prevăzute la alin. (1) în următoarele situaţii:

a) străinii nu mai îndeplinesc condiţiile cerute la acordarea permisului de mic trafic de frontieră;

b) după acordarea permisului de mic trafic de frontieră străinii au fost declaraţi indezirabili sau împotriva lor a fost dispusă măsura interzicerii intrării în România;

c) străinii recidivează în depăşirea zonei de frontieră prevăzută pentru micul trafic.

(5) Decizia de anulare sau, după caz, de revocare a permisului de mic trafic de frontieră, luată de autoritatea competentă conform alin. (1), se comunică străinului, în scris, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia, de către:

a) misiunea diplomatică sau oficiul consular care a eliberat permisul de mic trafic de frontieră, atunci când solicitantul se află în străinătate;

b) de către organele poliţiei de frontieră, atunci când acesta se află în punctul de trecere a frontierei de stat;

c) de către Oficiul Român pentru Imigrări, atunci când cel în cauză se află în România, prin decizia de returnare prevăzută la art. 82 alin. (3) lit. a) pct. (ii), cu excepţia cazurilor în care permisul de mic trafic de frontieră a fost anulat potrivit alin. (3) lit. e) ori a fost revocat potrivit alin. (4) lit. b) sau c), situaţii în care se va emite decizia de returnare sub escortă prevăzută la art. 82 alin. (5).

(6) De la data comunicării, anularea produce efecte retroactive, iar revocarea produce efecte numai pentru viitor.

modificat de

Ordonanţă de urgenţă nr. 12/2010 - pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România din 23 februarie 2010, M. Of. 136/2010;


ARTICOLUL 165

Contravenţii şi sancţiuni

(1) În situaţia în care titularul permisului de mic trafic de frontieră depăşeşte perioada de şedere stabilită prin acordul care reglementează regimul juridic privind micul trafic la frontiera comună, împotriva acestuia se dispune măsura sancţionării contravenţionale cu amendă de la 600 lei la 1.200 lei şi se emite decizia de returnare prevăzută la art. 82 alin. (3) lit. a) pct. (i).

(2) În situaţia în care titularul permisului de mic trafic de frontieră depăşeşte zona de frontieră stabilită prin acordul care reglementează regimul juridic privind micul trafic la frontiera comună, împotriva acestuia se dispune măsura sancţionării contravenţionale cu amendă de la 600 lei la 1.200 lei şi se emite decizia de returnare prevăzută la art. 82 alin. (3) lit. a) pct. (i).

(3) În situaţia în care titularul permisului de mic trafic de frontieră nu respectă obligaţiile prevăzute la art. 163 alin. (2), împotriva acestuia se dispune măsura sancţionării contravenţionale cu amendă de la 100 lei la 500 lei.

(4) În situaţia în care titularul permisului de mic trafic de frontieră nu respectă termenul de declarare a furtului, pierderii, deteriorării sau distrugerii permisului de mic trafic de frontieră, prevăzut la art. 163 alin. (3), împotriva acestuia se dispune măsura sancţionării contravenţionale cu amendă de la 100 lei la 500 lei.

(5) Împotriva titularului permisului de mic trafic de frontieră va fi dispusă măsura interzicerii intrării în România, după cum urmează:

a) pentru străinii prevăzuţi la alin. (1):

(i)

un an în cazul unei şederi ilegale de la 30 de zile la un an sau în cazul în care străinul nu a respectat decizia de returnare;

(ii)

2 ani în cazul unei şederi ilegale de peste un an;

b) 3 ani pentru străinii prevăzuţi la art. 164 alin. (4) lit. c).

(6) Pentru străinii prevăzuţi la art. 164 alin. (3) lit. e) şi alin. (4) lit. b), interdicţia va fi egală cu perioada de interdicţie dispusă anterior, dar nu mai mică de 5 ani.

(7) Interzicerea intrării se dispune în condiţiile prevăzute la art. 105.

(8) În cazurile prevăzute la alin. (5) lit. a), instituirea interdicţiei se face cu aplicarea prevederilor art. 106 alin. (2).

(9) În temeiul art. 17 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.931/2006, evidenţa tuturor cazurilor de utilizare abuzivă a regimului specific micului trafic de frontieră şi a sancţiunilor aplicate se ţine la nivel naţional într-un registru special, în format electronic, de către Oficiul Român pentru Imigrări, care este responsabil cu gestionarea şi furnizarea datelor cuprinse în acest registru. Registrul special se alimentează şi se actualizează de către toate autorităţile cu atribuţii în domeniul micului trafic la frontieră.

modificat de

Ordonanţă de urgenţă nr. 12/2010 - pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România din 23 februarie 2010, M. Of. 136/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 16 OUG 194/2002 Ieşirea străinilor de pe teritoriul României Dispoziţii generale privind intrarea, şederea şi ieşirea străinilor