ARTICOLUL 48 OUG 194/2002 Condiţii speciale de acordare a vizei de lungă şedere Regimul acordării vizelor

CAPITOLUL III
Regimul acordării vizelor

SECŢIUNEA a 6-a
Condiţii speciale de acordare a vizei de lungă şedere

ARTICOLUL 48

Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică

(1) Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică se acordă străinilor în baza avizului Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi al Oficiului Român pentru Imigrări.

(2) Avizul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică se eliberează la solicitarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) unităţile de cercetare-dezvoltare să fie atestate în condiţiile legii;

b) să existe un acord de primire între unităţile prevăzute la lit. a) şi cercetătorul care a fost acceptat să desfăşoare activităţi în cadrul unui proiect de cercetare ştiinţifică. Forma şi condiţiile în care se încheie acordul de primire vor fi stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului.

(3) Solicitarea de viză trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

a) acordul de primire avizat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică;

b) certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din ţara de domiciliu sau de reşedinţă;

c) asigurarea medicală valabilă pe perioada valabilităţii vizei.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 48 OUG 194/2002 Condiţii speciale de acordare a vizei de lungă şedere Regimul acordării vizelor