ARTICOLUL 84 OUG 194/2002 Condiţii generale cu privire la îndepărtarea străinilor de pe teritoriul României Regimul îndepărtării străinilor de pe teritoriul României
Comentarii |
|
Regimul îndepărtării străinilor de pe teritoriul României
SECŢIUNEA 1
Condiţii generale cu privire la îndepărtarea străinilor de pe teritoriul României
ARTICOLUL 84
Contestarea deciziei de returnare
(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este irevocabilă.
(2) În cazul străinilor prevăzuţi la art. 82 alin. (5), decizia de returnare sub escortă poate fi contestată la curtea de apel competentă teritorial pe raza căreia se află centrul de cazare, în termen de 3 zile de la data comunicării. Instanţa se pronunţă în termen de 5 zile, hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă.
(3) Contestaţia prevăzută la alin. (1) şi (2) suspendă executarea măsurii de îndepărtare.
(4) Contestarea deciziei de returnare formulată de către străinii luaţi în custodie publică nu suspendă măsura luării în custodie publică.
← ARTICOLUL 83 OUG 194/2002 Condiţii generale cu privire la... | ARTICOLUL 85 OUG 194/2002 Străini indezirabili Regimul... → |
---|