Art. 50 OUG 195/2002 Reguli pentru circulaţia vehiculelor Reguli de circulaţie

CAPITOLUL V
Reguli de circulaţie

SECŢIUNEA a 2-a
Reguli pentru circulaţia vehiculelor

Art. 50

(1) Vitezele maxime admise în afara localităţilor pentru categoriile şi subcategoriile de autovehicule prevăzute la art. 15 alin. (2) sunt următoarele:

a) 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A şi B;

b) 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D şi subcategoria D1;

c) 90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din subcategoriile A1, B1 şi C1;

d) 45 km/h, pentru tractoare şi mopede.

(2) Viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele care tractează remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care face parte autovehiculul trăgător.

(3) Viteza maximă admisă pentru autovehicule cu mase şi/sau gabarite depăşite ori care transportă produse periculoase este de 40 km/h în localităţi, iar în afara localităţilor de 70 km/h.

(4) Viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puţin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse.

Codul Rutier actualizat prin:

OUG 69/2007 - pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 443/2007;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 50 OUG 195/2002 Reguli pentru circulaţia vehiculelor Reguli de circulaţie