Art. 89 Atribuţii şi răspunderi ale altor autorităţi centrale şi locale Atribuţii şi răspunderi
| Comentarii |
|
Atribuţii şi răspunderi
Secţiunea a 2-a
Atribuţii şi răspunderi ale altor autorităţi centrale şi locale
Art. 89
Autoritatea publică centrală în domeniul administraţiei şi internelor are următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) elaborează strategiile în domeniile gospodăririi comunale şi al producerii şi distribuţiei energiei termice în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;
b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru domeniile sale de activitate;
c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de protecţie a mediului pentru activităţile proprii;
d) aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul din domeniul internelor a legislaţiei de protecţie a mediului;
e) sprijină autorităţile competente pentru protecţia mediului în exercitarea controlului transporturilor de substanţe şi materiale supuse unui regim special, pe baza normelor avizate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
f) participa, potrivit competentelor, la acţiunile de prevenire, protecţie şi intervenţie în caz de accidente ecologice prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă.
| ← Art. 88 Atribuţii şi răspunderi ale altor autorităţi... | Art. 90 Atribuţii şi răspunderi ale altor autorităţi... → |
|---|








