Art. 10 Veniturile Fondului pentru mediu
Comentarii |
|
Veniturile Fondului pentru mediu
Art. 10
(1) Abrogat.
(2) Contribuţiile şi taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), i) şi s) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, obiectivului de gestionare a anvelopelor uzate, respectiv a obligaţiilor anuale de gestionare a uleiurilor uzate prevăzute în legislaţia în vigoare, plata făcându-se pe diferenţa dintre cantităţile aferente obiectivelor anuale, respectiv a obligaţiilor anuale şi cantităţile realizate efectiv.
(3) Operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, ambalaje de desfacere, anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, precum şi uleiuri sunt obligaţi să declare lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de ambalaje, de anvelope, respectiv de uleiuri introduse pe piaţa naţională şi cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, cantităţile de anvelope uzate gestionate, respectiv cantităţile de uleiuri uzate gestionate.
(4) Abrogat.
(41) Operatorii economici prevăzuţi la art. 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să declare trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului de raportare, situaţia contractelor încheiate şi/sau reziliate cu operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere.
(42) Instrucţiunile privind obligaţia declarării prevăzute la alin. (41) se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.
(5) Baza de calcul la care se aplică procentele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), e), f) şi j) reprezintă valoarea de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
(6) Abrogat.
(7) Administraţia Fondului publică anual, pe pagina de internet proprie, registrul operatorilor economici înregistraţi drept contribuabili la Fondul pentru mediu, care cuprinde denumirea operatorului economic şi tipul de contribuţie şi/sau taxă cu care acesta este înregistrat.
OUG 196 din 2005 privind fondul pentru mediu actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 15/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu din 23 februarie 2010, Monitorul Oficial 192/2010;
Ordonanţă nr. 25/2008 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu din 27 august 2008, Monitorul Oficial 628/2008;
Lege nr. 105/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu din 25 aprilie 2006, Monitorul Oficial 393/2006;
← Art. 9 Veniturile Fondului pentru mediu | Art. 11 Veniturile Fondului pentru mediu → |
---|