Art. 16 Sancţiuni

CAPITOLUL V
Sancţiuni

Art. 16

(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac după cum urmează:

a) de către personalul de specialitate din cadrul Administraţiei Fondului şi al Gărzii Naţionale de Mediu, prin unităţile sale teritoriale, pentru contravenţia prevăzută la art. 15 alin. (2) şi (4);

b) de către personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, prin unităţile sale teritoriale, pentru contravenţia prevăzută la art. 15 alin. (3).

(2) Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) La efectuarea de către Administraţia Fondului a inspecţiei fiscale cu privire la contribuţiile şi taxele datorate bugetului Fondului pentru mediu pot participa şi reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu.

OUG 196 din 2005 privind fondul pentru mediu actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 15/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu din 23 februarie 2010, Monitorul Oficial 192/2010;

Ordonanţă nr. 25/2008 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu din 27 august 2008, Monitorul Oficial 628/2008;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 16 Sancţiuni