Art. 12 OUG 23/2008 Activitatea de pescuit în habitatele piscicole naturale Protecţia, conservarea şi exploatarea resurselor acvatice vii
Comentarii |
|
Protecţia, conservarea şi exploatarea resurselor acvatice vii
SECŢIUNEA 1
Activitatea de pescuit în habitatele piscicole naturale
Art. 12
(1) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza studiilor elaborate de instituţiile de cercetare ştiinţifică de profil, stabileşte dimensiunile minime individuale pe specii ce reprezintă resursele acvatice vii care pot fi capturate din mediul acvatic.
(2) Acestea vor fi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Exemplarele cu dimensiunile sub limita minimă celei reglementate nu pot fi reţinute, transbordate, descărcate sau comercializate, acestea fiind redate mediului acvatic imediat după capturarea lor, indiferent de starea acestora.
(4) Anual, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi dezvoltării durabile, se vor stabili perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului, precum şi zonele de protecţie a resurselor acvatice vii.
(5) Pentru apele care constituie frontieră de stat, perioadele de prohibiţie, regulile de pescuit, precum şi zonele de protecţie a resurselor acvatice vii se stabilesc în concordanţă cu convenţiile internaţionale încheiate cu statele riverane.
(6) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale condiţionează exercitarea pescuitului speciilor protejate, în baza unor reglementări specifice aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.
(7) Paza resurselor acvatice vii se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare.
OUG 23/2008 pescuitul si acvacultura actualizată prin:Lege nr. 317/2009 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura din 13 octombrie 2009, M. Of. 708/2009;
← Art. 11 OUG 23/2008 Activitatea de pescuit în habitatele... | Art. 13 OUG 23/2008 Măsuri de protejare şi de administrare a... → |
---|