Art. 23 OUG 23/2008 Pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale Protecţia, conservarea şi exploatarea resurselor acvatice vii

CAPITOLUL III
Protecţia, conservarea şi exploatarea resurselor acvatice vii

SECŢIUNEA a 5-a
Pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale
Art. 23

(1) Prin pescuit recreativ/sportiv se înţelege pescuitul efectuat cu undiţa sau cu lanseta, în scop de agrement/performanţă, pe baza unui permis nominal emis de către administratorul resurselor acvatice vii şi eliberat de acesta sau de asociaţiile de pescari sportivi, după caz.

(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale se vor stabili condiţiile de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, regulamentul de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, precum şi modelele permiselor de pescuit sportiv, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, după consultarea cu forurile de reprezentare ale asociaţiilor de pescari sportivi legal constituite, la nivel naţional.

(3) Pescuitul recreativ/sportiv se poate practica şi în amenajările piscicole şi în lacurile de acumulare pentru care s-au eliberat licenţe de acvacultură, în condiţiile şi pe baza regulilor stabilite de deţinătorul licenţei.

(4) Permisul de pescuit recreativ/sportiv este valabil atât pentru zonele concesionate de asociaţia al cărei membru este, cât şi pentru zonele concesionate de alte asociaţii, pe bază de reciprocitate.

(5) Activitatea de pescuit recreativ/sportiv se practică în cadrul fiecărei asociaţii în baza regulamentului propriu stabilit în acest sens.

OUG 23/2008 pescuitul si acvacultura actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2010 - pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei Delta Dunării din 28 decembrie 2010, M. Of. 898/2010;

Lege nr. 317/2009 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura din 13 octombrie 2009, M. Of. 708/2009;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 23 OUG 23/2008 Pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale Protecţia, conservarea şi exploatarea resurselor acvatice vii




gigi 8.09.2013
legea pescuitului e o mare prostie e facuta s manance doar oamenii cu relatii si voi explica:
- in data de 9 septembrie la orele 17 am fost pe lacul zatoaca din comasca giurgiu si am gasit un om care se numeste dan ciobanu cu sase su sapte plase de pescuit puse in zigzag pe lacul mai sus amintit, omul nu sa stresat vazunduma ca sun la 112 spunand ca nu ai pasa ca ia masa cu comandantul politiei si ca are autorizatie , mi-am luat familia si am plecat acasa si am renuntat sa stau la aer liber deoarece ne conduce oamenii cu putere , moi cei slabi fara posibilitati sa ne deplasam in tarile
Citește mai mult exotice fugim aici pe balta sa ne simtim bine dar........... ne lovim pretutindeni de oameni politici si influenti. Ce sa facem???? simplu nu voi mai merge in viata mea sa mai aleg pe nimeni deoarece nu am liniste si ma simt vinovat ca am ales aceasi oameni din 1990. Va multumesc pentru atentie
Răspunde