Art. 1 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1

(1) Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională. Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului şi eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.

(2) Accesul vizează toate tipurile de informaţii culese sau exploatate de Securitate, prin acţiuni conexe sau prin emiterea de acte, dispoziţii ori alte tipuri de înscrisuri.

(3) Persoana îndreptăţită, potrivit prevederilor alin. (1), poate solicita Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii exercitarea dreptului de acces la propriul dosar.

(4) În termen de 30 de zile de la primirea cererii, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii înştiinţează petentul cu privire la demersurile efectuate pentru asigurarea exercitării dreptului de acces la propriul dosar.

(5) În răspunsul comunicat petentului se precizează dacă în evidenţele informatizate ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi în cele ale celorlalte instituţii deţinătoare ale arhivelor Securităţii se regăsesc menţiuni referitoare la existenţa/inexistenţa unor documente care se referă la persoana petentului; data şi locul unde pot fi consultate documentele, precum şi date despre existenţa anterioară a documentelor, în cazul în care acestea nu s-au păstrat.

(6) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (2) este permis în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, indiferent de suportul pe care se află acestea, precum hârtie, microfilm, dischetă, bandă audio sau video.

(7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(8) De drepturile prevăzute la alin. (1)-(7) beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorii săi testamentari. De aceste drepturi beneficiază în primul rând soţul supravieţuitor şi după aceea rudele în ordinea proximităţii legăturii de rudenie. În cazul rudelor de acelaşi grad, au acces la dosar toţi în mod egal, iar în cazul publicării dosarului sau elementelor din dosar, este nevoie de consimţământul tuturor.

(9) Exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3), (6) şi (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială şi autentică.

(10) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii eliberează petentului îndreptăţit, la cererea acestuia, copii certificate de pe toate tipurile de informaţii, indiferent de suportul pe care se află acestea.

(11) Copiile de pe acele înscrisuri al căror conţinut poate afecta o terţă persoană se eliberează cu anonimizarea informaţiilor referitoare la respectiva persoană fizică, în special a celor prin care persoana poate fi identificată, direct sau indirect, precum cele referitoare la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice.

(12) Pentru eliberarea copiei, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii percepe o taxă, care se constituie venit la bugetul de stat.

(13) În situaţia în care sunt identificate înscrisuri originale sau obiecte personale reţinute de Securitate în urma unor acţiuni de represiune, acestea se restituie, la cerere, titularului dreptului de acces, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. În termen de 60 de zile de la înregistrarea cererii, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii procedează la restituirea înscrisului original, la dosar păstrându-se o fotocopie conformă cu originalul. În cazul restituirii, predarea-primirea se consemnează într-un proces-verbal, întocmit în două exemplare originale. Procesul-verbal se arhivează în locul înscrisului sau obiectului restituit.

OUG 24 2008 actualizată prin:

Legea 293/2008 - pentru aprobarea OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii din 14 noiembrie 2008, Monitorul Oficial 800/2008;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1 Dispoziţii generale