Art. 18 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii Organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
Comentarii |
|
Organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
SECŢIUNEA 1
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
Art. 18
(1) În cazul în care, ulterior alegerii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, se constată că unul dintre membrii acestuia nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, mandatul încetează de îndată şi se procedează şi la o nouă numire. Verificarea îndeplinirii condiţiilor şi constatarea se realizează de Parlament, la cererea oricărei persoane.
(2) Revocarea se dispune doar pentru cazurile prevăzute la art. 17 alin. (9).
OUG 24 2008 actualizată prin:Legea 293/2008 - pentru aprobarea OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii din 14 noiembrie 2008, Monitorul Oficial 800/2008;
← Art. 17 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor... | Art. 19 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor... → |
---|