Art. 106 OUG 34/2006 Dialogul competitiv Proceduri de atribuire
Comentarii |
|
Proceduri de atribuire
SECŢIUNEA a 4-a
Dialogul competitiv
Art. 106
(1) Autoritatea contractantă derulează dialogul cu fiecare candidat admis, în parte. În cadrul acestui dialog se discută opţiunile referitoare la aspectele tehnice, montaje financiare, mod de rezolvare a unor probleme legate de cadrul juridic, precum şi orice alte elemente ale viitorului contract, astfel încât soluţiile identificate să corespundă necesităţilor obiective ale autorităţii contractante.
(2) Pe durata dialogului, autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura aplicarea principiului tratamentului egal faţă de toţi participanţii. În acest sens, autoritatea contractantă nu are dreptul de a furniza informaţii într-o manieră discriminatorie, care ar putea crea unuia/unora dintre participanţi un avantaj suplimentar în raport cu ceilalţi.
(3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a nu dezvălui, fără acordul participantului în cauză, soluţia propusă şi alte informaţii confidenţiale prezentate de acesta.
(4) Autoritatea contractantă derulează dialogul până când identifică soluţia/soluţiile corespunzătoare necesităţilor sale obiective.
(5) După ce a declarat închisă etapa de dialog şi a anunţat participanţii cu privire la acest aspect, autoritatea contractantă are obligaţia de a invita participanţii selectaţi să depună oferta finală, ofertă care se elaborează pe baza soluţiei/soluţiilor identificate în cursul acestei etape şi care trebuie să conţină toate elementele necesare prin care se prezintă modul de îndeplinire a viitorului contract.
Art. 1061
În cadrul procedurilor având ca obiect atribuirea contractelor de concesiune de servicii, a contractelor de concesiune de lucrări ori a parteneriatelor public-privat, comisia de evaluare are obligaţia de a finaliza etapa de dialog în termen de 120 de zile de la transmiterea invitaţiei de participare la dialog.
OUG 34/2006 actualizată prin:
OUG 35/2013 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 aprilie 2013, Monitorul Oficial 251/2013;
← Art. 105 OUG 34/2006 Dialogul competitiv Proceduri de atribuire | Art. 107 OUG 34/2006 Dialogul competitiv Proceduri de atribuire → |
---|