Art. 304 OUG 34/2006 Dispoziţii tranzitorii şi finale

CAPITOLUL XI
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 304

(1) Prin hotărâre a Guvernului se pot stabili situaţiile şi modul în care operatorul economic şi autoritatea contractantă au dreptul de a apela la o procedură de conciliere.

(2) Prin hotărâre a Guvernului se poate stabili modul în care autorităţile contractante au dreptul de a utiliza, pentru atribuirea contractelor sectoriale, sisteme preliminare de calificare.


Art. 3041

(1) În vederea atribuirii contractelor, autoritatea contractantă are obligaţia de a înfiinţa un compartiment intern specializat în domeniul achiziţiilor publice, până la data de 1 ianuarie 2008.

(2) În cazul autorităţilor contractante nou-înfiinţate obligaţia prevăzută la alin. (1) va fi dusă la îndeplinire într-un termen de cel mult 3 luni de la data înfiinţării autorităţii contractante.

(3) În măsura în care structura organizatorică a autorităţii contractante nu permite înfiinţarea unui compartiment distinct, obligaţia prevăzută la alin. (1) şi (2) se îndeplineşte pe cale de act administrativ al conducătorului autorităţii contractante prin care una sau, după caz, mai multe persoane din cadrul respectivei autorităţi contractante sunt însărcinate cu ducerea la îndeplinire a principalelor atribuţii ale compartimentului intern specializat, aşa cum sunt prevăzute de legislaţia în materia achiziţiilor publice.

OUG 34/2006 actualizată prin:

OUG 94/2007 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 26 septembrie 2007, Monitorul Oficial 676/2007;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 304 OUG 34/2006 Dispoziţii tranzitorii şi finale