Art. 16 Autorizarea exercitării profesiei Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical
Comentarii |
|
Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical
SECŢIUNEA a 3-a
Autorizarea exercitării profesiei
Art. 16
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 1 exercită profesia pe baza certificatului de membru eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, avizat anual. Avizul anual se acordă numai după încheierea asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv. Certificatul de membru este însoţit de fişa de evidentă elaborată de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(2) Certificatul de membru se acordă pe baza următoarelor documente:
a) copia legalizată a documentelor de studii care atestă formarea în profesie;
b) declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 şi 15;
c) certificatul de cazier judiciar;
d) certificatul de sănătate fizică şi psihică.
(3) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România înscrie membrii săi în Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România.
(4) La întocmirea Registrului naţional unic, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România utilizează şi codul numeric personal pentru cetăţenii români, precum şi documentele de identitate emise de ţara de origine pentru cetăţenii altor state. Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România se publică pe site-ul Ordinului Asistenţilor Medicali, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu completările ulterioare, şi a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Asistenţii medicali generalişti şi moaşele cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene exercită profesia temporar sau ocazional în România pe baza documentelor prevăzute la art. 31 alin. (1).
← Art. 15 Nedemnităţi şi incompatibilităţi Exercitarea... | Art. 17 Autorizarea exercitării profesiei Exercitarea profesiei... → |
---|