Art. 3 Veniturile şi cheltuielile bugetare Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 3

Veniturile şi cheltuielile bugetare

(1) Veniturile şi cheltuielile bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), precum şi celelalte venituri şi cheltuieli evidenţiate în afara bugetului local, cumulate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, alcătuiesc bugetul general al unităţii administrativ-teritoriale, care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, va reflecta dimensiunea efortului financiar public în unitatea administrativ-teritorială pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.

(2) Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanţarea funcţiilor administraţiei publice locale, programelor, proiectelor, activităţilor, acţiunilor, obiectivelor şi a altora asemenea, potrivit scopurilor prevăzute în legi şi alte reglementări, şi vor fi angajate şi folosite în strictă corelare cu gradul previzional de încasare a veniturilor bugetare.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 3 Veniturile şi cheltuielile bugetare Dispoziţii generale