Art. 31 Colaborare, cooperare, asociere, înfrăţire, aderare Proceduri privind elaborarea bugetelor Procesul bugetar

CAPITOLUL III
Procesul bugetar

SECŢIUNEA 1
Proceduri privind elaborarea bugetelor

Art. 31

Colaborare, cooperare, asociere, înfrăţire, aderare

(1) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări şi servicii publice locale. Colaborarea ori asocierea se realizează pe bază de convenţii sau contracte de asociere, în care se prevăd şi sursele de finanţare reprezentând contribuţia fiecărei autorităţi a administraţiei publice locale implicate. Convenţiile sau contractele de asociere se încheie de ordonatorii principali de credite, în condiţiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu implicat în colaborare ori asociere.

(2) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local ori judeţean, după caz, în condiţiile legii.

(3) Fondurile necesare aplicării prevederilor alin. (1) şi (2) se asigură din bugetele locale.

(4) Obligaţiile financiare rezultate din acorduri de cooperare, înfrăţire, precum şi din aderarea la asociaţii interne şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, hotărâte de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în condiţiile legii, se suportă din bugetele locale ale acestora.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 31 Colaborare, cooperare, asociere, înfrăţire, aderare Proceduri privind elaborarea bugetelor Procesul bugetar