Art. 36 Procesul bugetar în cazul neaprobării bugetului de stat de către Parlament Calendarul bugetar Procesul bugetar

CAPITOLUL III
Procesul bugetar

SECŢIUNEA a 2-a
Calendarul bugetar

Art. 36

Procesul bugetar în cazul neaprobării bugetului de stat de către Parlament

(1) Dacă legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului precedent, până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.

(2) Instituţiile publice şi acţiunile, noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea bugetului, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.

(3) Direcţiile generale ale finanţelor publice vor acorda unităţilor administrativ-teritoriale sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferuri consolidabile, cu încadrarea în limita lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent.

(4) În cazul în care necesarul de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferuri consolidabile depăşeşte limita lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent, după utilizarea integrală a veniturilor şi cotelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, direcţiile generale ale finanţelor publice pot aproba suplimentarea acestora, pe baza analizelor şi fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.

(5) În situaţia în care sumele prevăzute la alin. (4) sunt propuse în proiectul bugetului de stat mai mici decât cele din anul precedent, limitele lunare se acordă în cotă de 1/12 din sumele propuse prin proiectul bugetului de stat.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 36 Procesul bugetar în cazul neaprobării bugetului de stat de către Parlament Calendarul bugetar Procesul bugetar