Art. 55 Execuţia de casă a bugetelor locale Execuţia bugetară Procesul bugetar
Comentarii |
|
Procesul bugetar
SECŢIUNEA a 4-a
Execuţia bugetară
Art. 55
Execuţia de casă a bugetelor locale
(1) Execuţia de casă a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se efectuează prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului, evidenţiindu-se în conturi distincte:
a) veniturile bugetare încasate pe structura clasificaţiei bugetare;
b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă rezultată din împrumuturi contractate sau garantate de stat, precum şi cele contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;
d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice locale;
e) păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate;
f) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.
(2) Pentru împrumuturile contractate, altele decât cele din disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului, autorităţile administraţiei publice locale îşi pot deschide conturi la societăţi comerciale bancare, în vederea derulării acestora.
(3) În execuţie, alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se efectuează lunar de către direcţiile generale ale finanţelor publice, pe baza fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
← Art. 54 Excedentul sau deficitul bugetar Execuţia bugetară... | Art. 56 Principii ale încheierii execuţiei bugetare Execuţia... → |
---|