Art. 44 Organizarea, coordonarea şi controlul activităţii de acordare a ajutorului public judiciar

CAPITOLUL V
Organizarea, coordonarea şi controlul activităţii de acordare a ajutorului public judiciar

Art. 44

Ajutorul public judiciar încuviinţat potrivit prezentului capitol include, în afara formelor prevăzute la art. 6, următoarele:

a) cheltuielile pentru traducerea înscrisurilor depuse de beneficiar şi care au fost solicitate de instanţă sau de autoritatea cu atribuţii jurisdicţionale în vederea soluţionării cauzei;

b) asigurarea unui interpret în procedurile în faţa instanţei/autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale;

c) cheltuielile deplasării în România, pe care beneficiarul asistenţei sau o altă persoană trebuie să o facă la cererea instanţei ori a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale ori în cazul în care legea prevede prezenţa obligatorie a uneia dintre aceste persoane.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 44 Organizarea, coordonarea şi controlul activităţii de acordare a ajutorului public judiciar