Art. 12 Executarea garanţiilor, recuperarea facilităţilor, monitorizarea şi raportarea ajutorului de minimis

CAPITOLUL IV
Executarea garanţiilor, recuperarea facilităţilor, monitorizarea şi raportarea ajutorului de minimis

Art. 12

(1) Furnizorul de ajutor de stat, respectiv A.I.P.P.I.M.M., raportează şi monitorizeză ajutoarele de minimis, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006. În cazul în care, ulterior acordării subvenţiei de dobândă, se constată că au fost încălcate condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniul ajutorului de minimis, A.I.P.P.I.M.M. calculează sumele datorate şi emite decizia de recuperare a acestora conform procedurilor de recuperare în materia ajutorului de stat şi în conformitate cu legislaţia privind ajutorul de stat.

(2) Decizia de recuperare întocmită de A.I.P.P.I.M.M., prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda naţională, constituie titlu de creanţă şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) În termen de 15 zile de la data întocmirii, decizia de recuperare se comunică debitorului, care are obligaţia de a efectua plata sumelor datorate în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de recuperare, în contul indicat în cuprinsul acesteia.

(4) Decizia de recuperare constituie titlu executoriu la expirarea termenului de plată.

(5) Titlul executoriu prevăzut la alin. (4), împreună cu dovada comunicării acestuia, se transmite de îndată organelor fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării debitului.

(6) Deciziile de recuperare se pot contesta la organul emitent, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(7) După efectuarea plăţii prevăzute la art. 11 alin. (2), Ministerul Finanţelor Publice informează F.N.G.C.I.M.M. cu privire la efectuarea plăţii şi la data acesteia, F.N.G.C.I.M.M. întocmeşte un înscris, act premergător procedurii de executare silită, prin care se individualizează creanţa rezultată prin plată.

(8) În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii informării prevăzute la alin. (7), F.N.G.C.I.M.M. transmite înscrisul debitorului beneficiar al finanţării garantate.

(9) Înscrisul, împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanţării garantate, însoţit de contractul de garantare şi de documentele prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se înaintează organelor fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(10) Contractele de garantare constituie titluri executorii.

(11) Pentru sumele prevăzute la art. 11 alin. (2) se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere conform dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu ziua următoare datei plăţii sumei rezultate din executarea garanţiei şi până la data stingerii inclusiv.

(12) Garanţiile prevăzute la art. 9 şi 10 se execută de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală conform dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 12 Executarea garanţiilor, recuperarea facilităţilor, monitorizarea şi raportarea ajutorului de minimis