Art. 5 Rambursarea datoriei publice guvernamentale Datoria publică guvernamentală
| Comentarii |
|
Datoria publică guvernamentală
Art. 5
Rambursarea datoriei publice guvernamentale
(1) Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezintă o obligaţie a statului necondiţionată şi irevocabilă de plată a capitalului, dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente finanţărilor rambursabile angajate sau garantate. Cheltuielile privind serviciile prestate de agenţiile de rating pentru evaluarea riscului de ţară, comisioanele, dobânzile, valoarea discontului şi alte cheltuieli legate de angajarea finanţărilor rambursabile în numele şi contul statului vor fi plătite din bugetul de stat.
(2) În vederea plăţii serviciului datoriei publice guvernamentale, se acordă autorizare bugetară permanentă pentru efectuarea acestor cheltuieli.
(3) Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice guvernamentale sunt, după caz, următoarele:
a) disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului;
b) finanţările rambursabile angajate în numele statului pentru refinanţarea datoriei publice guvernamentale;
c) cheltuielile prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat;
d) sumele încasate de Ministerul Economiei şi Finanţelor de la subîmprumutaţi, în baza acordurilor încheiate cu aceştia, cu respectarea condiţiilor acordurilor prin care au fost angajate finanţările rambursabile;
e) sumele prevăzute în bugetele persoanelor juridice care au contractat finanţări rambursabile cu garanţia statului;
f) fondul de risc constituit la Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru situaţiile în care garantaţii/subîmprumutaţii nu îşi onorează obligaţiile prevăzute în acordurile încheiate cu Ministerul Economiei şi Finanţelor;
g) alte surse, în condiţiile legii.
(4) Banca Naţională a României, în baza convenţiilor încheiate cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, poate acţiona ca agent al statului în rambursarea datoriei publice guvernamentale contractate în altă monedă decât moneda naţională, precum şi în organizarea licitaţiilor de titluri de stat pe piaţa internă.
(5) Pentru activităţile derulate de către Banca Naţională a României, în conformitate cu alin. (4), în calitate de agent al statului pentru rambursarea datoriei publice guvernamentale şi pentru plasarea către terţi a emisiunilor de titluri de stat, Ministerul Economiei şi Finanţelor este autorizat să plătească comisioane din bugetul de stat, al căror cuantum este stabilit prin convenţie între cele două părţi.
| ← Art. 4 Contractarea datoriei publice guvernamentale Datoria... | Art. 6 Fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală... → |
|---|








