Art. 16 Obligaţiile aferente operării, închiderii şi postînchiderii
Comentarii |
|
Obligaţiile aferente operării, închiderii şi postînchiderii
Art. 16
(1) Garda Naţională de Mediu, denumită în continuare GNM, asigură şi organizează un sistem de inspecţii planificate şi neplanificate la toate complexurile de stocare cărora li se aplică prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă pentru verificarea şi promovarea respectării cerinţelor prezentei ordonanţe de urgenţă şi pentru monitorizarea efectelor asupra mediului şi asupra sănătăţii umane. Colaborarea autorităţilor implicate se va stabili printr-un protocol încheiat în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Inspecţiile trebuie să includă activităţi precum vizite la instalaţiile de suprafaţă, inclusiv la instalaţiile de injectare, evaluarea operaţiilor de injectare şi monitorizare derulate de către operator şi verificarea tuturor înregistrărilor relevante ţinute de către operator.
(3) Inspecţiile planificate se desfăşoară cel puţin o dată pe an în perioada operării şi în primii 3 ani după închidere şi, ulterior, o dată la 5 ani până la transferul de responsabilitate către ANRM.
(4) În cadrul inspecţiilor se examinează instalaţiile de injectare şi instalaţiile de monitorizare relevante, precum şi toate efectele semnificative asupra mediului şi asupra sănătăţii umane produse de complexul de stocare.
(5) Inspecţiile neplanificate se efectuează:
a) în cazul în care ANRM este notificată sau i se aduce la cunoştinţă existenţa unor scurgeri ori a unor nereguli semnificative, potrivit art. 17;
b) în cazul în care din rapoartele înaintate potrivit art. 15 se constată respectarea necorespunzătoare a condiţiilor prevăzute în autorizaţie;
c) pentru a face cercetări în legătură cu plângeri grave referitoare la probleme de mediu sau sănătate umană;
d) în alte situaţii în care ANRM consideră necesar acest lucru.
(6) În urma fiecărei inspecţii, GNM elaborează un raport privind rezultatele inspecţiei. Raportul evaluează respectarea cerinţelor prezentei ordonanţe de urgenţă şi indică în ce măsură este necesar să se întreprindă sau nu acţiuni suplimentare.
(7) Raportul prevăzut la alin. (6) se transmite operatorului în cauză şi este pus la dispoziţia publicului de către ANRM, potrivit prevederilor legislaţiei relevante în vigoare, în termen de 60 de zile de la inspecţie.
← Art. 15 Obligaţiile aferente operării, închiderii şi... | Art. 17 Obligaţiile aferente operării, închiderii şi... → |
---|