Art. 11 Reguli în materia conflictului de interese Activitatea de prevenire a neregulilor
Comentarii |
|
Activitatea de prevenire a neregulilor
SECŢIUNEA a 2-a
Reguli în materia conflictului de interese
Art. 11
(1) Nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie următoarele persoane:
a) cele care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi sau care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere ori de supervizare a unuia dintre solicitanţi;
b) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv cu persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi ori care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre solicitanţi;
c) cele despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi persoanelor implicate în procesul de verificare/aprobare/plată a cererilor de rambursare/plată prezentate de beneficiari.
(3) Încălcarea prevederilor alin. (1) se sancţionează cu excluderea solicitantului din procedura de selecţie.
(4) Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia să solicite instanţei anularea contractului/acordului/deciziei de finanţare încheiat/emise cu încălcarea prevederilor alin. (1).
(5) Încălcarea prevederilor alin. (2) se sancţionează cu deduceri/excluderi din cheltuielile solicitate la plată/rambursare, în funcţie de prejudiciul posibil de provocat ori deja provocat fondurilor europene şi/sau fondurilor publice naţionale aferente acestora.
← Art. 10 Reguli în materia conflictului de interese Activitatea... | Art. 12 Reguli în materia conflictului de interese Activitatea... → |
---|