OUG 68 2008 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, publicată în Monitorul Oficial nr. 428 din 6.6.2008 OUG 68 2008 actualizata prin: - Legea 192 2011 - pentru aprobarea OUG 68 2008 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical 12 noiembrie 2011 Monitorul Oficial 795/2011
Având în vedere necesitatea accelerării procesului de reformă a asistenţei medicale ambulatorii, componentă de bază a sistemului sanitar românesc, precum şi necesitatea adoptării urgente a unui cadru juridic pentru eficientizarea activităţii de asistenţă medicală, luând în considerare că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 9 octombrie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, a fost declarat neconstituţional actul normativ care reglementa acest domeniu, iar multe acte şi proceduri pentru vânzarea spaţiilor medicale, începute în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005, nu sunt definitivate, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. |