Art. 16 Reguli privind vânzarea spaţiilor medicale
Comentarii |
|
Reguli privind vânzarea spaţiilor medicale
Art. 16
(1) În situaţia existenţei mai multor furnizori de servicii medicale care deţin împreună un spaţiu medical ce urmează să fie vândut, dacă unul dintre aceştia şi-a exprimat intenţia de cumpărare potrivit art. 3 alin. (2), comisia va solicita în scris de la fiecare codeţinător exprimarea intenţiei de cumpărare sau nu a spaţiului, care trebuie să fie comunicată în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii comunicării de la comisie.
(2) În cazul în care nu toţi codeţinătorii cabinetului medical sau ai spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical doresc cumpărarea, însă cel puţin unul a solicitat ferm acest lucru, vânzarea se va face exclusiv către solicitant pentru întregul spaţiu deţinut în comun.
(3) În situaţia în care doar unul dintre codeţinătorii spaţiului îl cumpără, raporturile dintre cumpărător şi ceilalţi codeţinători se stabilesc potrivit convenţiei dintre aceştia, conform legislaţiei în vigoare.
(4) În situaţia în care mai mulţi codeţinători solicită cumpărarea spaţiului medical, respectivul spaţiu se vinde acestora în cote proporţionale cu sumele de bani plătite, dacă prin convenţia codeţinătorilor nu se stabileşte altfel.
← Art. 15 Reguli privind vânzarea spaţiilor medicale | Art. 17 Reguli privind vânzarea spaţiilor medicale → |
---|