Art. 19 Modul de stabilire şi acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei Ajutoare pentru încălzirea locuinţei

CAPITOLUL II
Ajutoare pentru încălzirea locuinţei

SECŢIUNEA a 3-a
Modul de stabilire şi acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei

Art. 19

(1) Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice primarului orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.

(2) Comunicarea modificărilor prevăzute la alin. (1) se va face prin depunerea unei noi declaraţii pe propria răspundere, individual sau prin asociaţiile de proprietari/locatari.

(3) În cazul modificărilor prevăzute la alin. (1), primarii vor emite noi dispoziţii, cu privire la modificarea valorii ajutorului calculat în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(4) Modificările sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei, prevăzute la alin. (3), se fac începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările.

(5) Primarii vor comunica titularilor ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei dispoziţiile prevăzute la alin. (3), în termen de 5 zile de la data emiterii, direct, prin intermediul furnizorilor sau prin intermediul asociaţiilor de proprietari/locatari.

(6) În termenul prevăzut la alin. (5) primarii vor transmite furnizorilor, asociaţiilor de proprietari/locatari, precum şi agenţiilor teritoriale situaţia privind modificările prevăzute la alin. (3) sau, după caz, încetarea dreptului la ajutor, atât în scris, cât şi în format electronic.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 19 Modul de stabilire şi acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei Ajutoare pentru încălzirea locuinţei