Art. 31 Verificare şi monitorizare Ajutoare pentru încălzirea locuinţei

CAPITOLUL II
Ajutoare pentru încălzirea locuinţei

SECŢIUNEA a 5-a
Verificare şi monitorizare

Art. 31

(1) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale monitorizează şi controlează prin personalul împuternicit şi prin instituţiile abilitate din subordine aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă cu privire la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei.

(2) La solicitarea agenţiilor teritoriale, primarii, furnizorii/distribuitorii de energie termică şi gaze naturale, precum şi celelalte instituţii implicate au obligaţia de a furniza date şi informaţii cu privire la aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Primarii, furnizorii/distribuitorii de energie termică şi gaze naturale, precum şi celelalte instituţii implicate au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale documentele care au stat la baza stabilirii dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei.

(4) Organele de control ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pot efectua în caz de autosesizare sau la solicitarea unor terţi anchete sociale ori verificări la domiciliul beneficiarilor, precum şi verificări privind veridicitatea informaţiilor din anchetele sociale efectuate de primari prin investigaţii la domiciliul beneficiarilor.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 31 Verificare şi monitorizare Ajutoare pentru încălzirea locuinţei