Art. 6 Dispoziţii generale Ajutoare pentru încălzirea locuinţei

CAPITOLUL II
Ajutoare pentru încălzirea locuinţei

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 6

În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi noţiunile de mai jos se definesc după cum urmează:

a) consumator vulnerabil - persoana singură/familia care nu îşi poate asigura menţinerea locuinţei în condiţii adecvate de temperatură, respectiv 21C şi ale cărei venituri sunt situate în limitele prevăzute la art. 7 alin. (1);

b) consumul mediu lunar - cantitatea de energie termică, măsurată în gigacalorii, necesară încălzirii locuinţei în condiţiile prevăzute la lit. a), stabilită pentru familie şi persoana singură, pe tip de apartament/locuinţă, în funcţie de zona de temperatură, conform anexei nr. 1;

c) zona de temperatură - gruparea judeţelor în funcţie de temperaturile medii multianuale înregistrate, conform anexei nr. 2;

d) familie - soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu sau reşedinţă şi/sau care locuiesc şi se gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;

e) persoană singură - persoana care a împlinit vârsta de 16 ani, locuieşte şi se gospodăreşte singură;

f) locuinţă de domiciliu sau de reşedinţă - locuinţa situată la adresa înscrisă în actele de identitate ale membrilor de familie sau, după caz, adresa la care persoanele sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;

g) sezon rece - perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent şi data de 31 martie a anului următor. Perioada sezonului rece poate fi prelungită la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu avizul Autorităţii Naţionale de Meteorologie. Condiţiile în care se prelungeşte perioada sezonului rece, perioada de prelungire, precum şi procedura de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în această perioadă se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

h) ajutor pentru încălzirea locuinţei - măsură de sprijin destinată consumatorilor vulnerabili cu venituri situate până la un prag stabilit de lege şi care are drept scop acoperirea integrală sau, după caz, a unei părţi din cheltuielile cu încălzirea locuinţei. Ajutorul se acordă pentru consumatorii de energie termică în sistem centralizat, gaze naturale şi lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri;

i) titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei - reprezentantul familiei sau, după caz, persoana singură care îndeplineşte condiţiile legale de acordare a ajutorului, care solicită acordarea acestuia şi care poate fi, după caz: proprietarul locuinţei, persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract cu clauze de întreţinere, titularul contractului de închiriere al acesteia ori alt membru de familie major şi legal împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 18 ani;

j) beneficiarul ajutorului - familia sau persoana singură, definite conform lit. d) şi e).

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 6 Dispoziţii generale Ajutoare pentru încălzirea locuinţei