OUG 71 2011 modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar
Comentarii |
|
OUG 71 2011 pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr. 637 din 6 septembrie 2011
OUG 71 2011 actualizată prin:
- OUG 80/2010 - pentru completarea art. 11 din OUG 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar Monitorul Oficial 636/2010
Notă LegeAZ.net Conform art. 10 din OUG 80 2010, salariile de bază ale personalului din instituţiile şi autorităţile publice care beneficia de stimulente în temeiul actelor normative prevăzute la art. I–VIII din prezenta ordonanţă de urgenţă se calculează prin includerea în acestea a nivelului mediu lunar al acestor drepturi plătit în anul 2010.
Având în vedere că prin Scrisoarea de intenţie, semnată de autorităţile române la Bucureşti în iunie 2011, ţara noastră îşi menţine angajamentul de a implementa recent aprobata legislaţie din domeniul reformei salarizării şi totodată de a elimina baza legală pentru fondurile de stimulente,
luând în considerare că abrogarea prevederilor din actele normative prin care se autorizează unele instituţii şi autorităţi publice să reţină o parte din veniturile realizate pentru constituirea de fonduri pentru stimularea personalului angajat trebuie să se realizeze până la sfârşitul lunii august 2011, această măsură reprezentând criteriu de referinţă structural potrivit Scrisorii de intenţie, de a cărui îndeplinire depinde continuarea Acordului Stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internaţional,
ţinând seama de faptul că neadoptarea acestor măsuri în regim de urgenţă ar duce la nerespectarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional, fapt ce ar putea conduce la imposibilitatea finanţării deficitului bugetar,
întrucât aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul Românieiadoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Alineatul (4) al articolului 52 din Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4)Veniturile extrabugetare realizate conform prevederilor alin. (1) şi (2) de către autoritatea competentă se fac venit la bugetul de stat.“
Art. II
Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 11 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 5, alineatul 4 va avea următorul cuprins:
„Pentru produsele scoase din rezervele de stat, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat poate percepe o cotă de adaos de până la 8% din valoarea acestora, în scopul recuperării cheltuielilor materiale de administrare aferente.“
2.Articolul 54 va avea următorul cuprins:
„Art. 54
Pentru produsele scoase cu titlu de împrumut pe termen scurt sau pentru împrospătare, operatorii economici vor constitui garanţii reale mobiliare ori imobiliare, ale căror cua/itumuri să asigure reîntregirea stocurilor.
În cazul în care executarea garanţiei pentru stingerea datoriilor depăşeşte 30 de zile de la data termenului de restituire sau scadenţă, operatorii economici vor suporta pentru obligaţiile restante şi majorări de întârziere, în cuantumul celor în vigoare pentru creanţele bugetare, calculate de la data scadenţei până la stingerea în totalitate a acestora.
Contractele de împrumut, de vânzare-cumpărare sau de schimb, încheiate de unităţile teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, constituie titluri executorii.“
Art. III
Alineatul (3) al articolului 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3)Guvernul va stabili, prin hotărâri, reglementări-cadru în domeniul protecţiei consumatorilor.“
Art. IV
Articolele 25 şi 251 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 25
Sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public pentru desfăşurarea proceselor penale, care sunt suportate de părţi sau de alţi participanţi la proces, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi din amenzile judiciare, constituie venituri la bugetul de stat şi se cuprind distinct în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei. Executarea silită a debitelor se efectuează de organele de executare ale unităţilor teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor bugetare.
Art. 251
În scopul colectării sumelor prevăzute la art. 25, se vor deschide pe seama Ministerului Justiţiei conturi la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului – nr. 50.32. «Disponibil din sume colectate pentru bugetul de stat».“
Art. V
Articolul 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 30 august 1995, aprobată cu modificări prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 8
Veniturile încasate din vânzarea timbrului judiciar se vor folosi pentru buna funcţionare a judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a parchetelor de pe lângă aceste instanţe, laboratoarelor de expertiză criminalistică, pentru administrarea justiţiei prin organul de specialitate al administraţiei publice centrale, pentru realizarea de noi emisiuni ale timbrului judiciar, pentru achiziţionarea de publicaţii şi lucrări de specialitate din ţară şi din străinătate, de sisteme moderne de informatizare şi aparatură specifică, pentru organizarea unor acţiuni cu caracter profesional sau social.“
Art. VI
Alineatele (2) şi (4) ale art. 48 din Legea minelor nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2)Veniturile extrabugetare realizate conform alin. (1) de autoritatea competentă sunt utilizate pentru finanţarea cheltuielilor pentru alcătuirea pachetelor de date şi lansarea apelurilor publice de oferte, organizarea rundelor de prezentare a condiţiilor de participare la oferta publică, ţinerea licitaţiilor şi elaborarea de studii, expertizări şi consultanţă tehnică şi alte cheltuieli materiale, precum şi pentru dotări.
..........
(4)Categoriile de cheltuieli care se finanţează din venituri extrabugetare aprobate prin legea bugetului de stat se stabilesc prin ordin al preşedintelui autorităţii competente.“
Art. VII
OUG 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 23, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3)Sumele obţinute din încasarea tarifelor prevăzute la alin. (1) se varsă la bugetul de stat“.
2.La articolul 23, alineatele (4) şi (5) se abrogă.
3.La articolul 96, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4)Amenzile aplicate în temeiul unei legi, ordonanţe de urgenţă, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului din domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor se fac venit la bugetul de stat.“
Art. VIII
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
1.art. 17 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2011;
2.art. 54 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
3.art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
4.art. 12 alin. (5), (6) şi (7) din OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
5.art. 137 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, cu modificările şi completările ulterioare;
6.art. 285 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;
7.Ordonanţa Guvernului nr. 22/2006 privind reglementarea unor măsuri fiscale din domeniul de activitate al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 30 ianuarie 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 167/2006;
8.art. 88 alin. (3)–(5) din Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare;
9.art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
10.art. 78 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006, cu modificările ulterioare;
11.art. 13 din OUG 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
12.art. 15 din OUG 10/2004 privind Statutul personalului vamal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 23 martie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 243/2004, cu modificările ulterioare;
13.art. 19 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2008 privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 29 august 2008.
Art. IX
Prin legea de salarizare pentru anul 2012 se va reglementa modul de compensare a stimulentelor de care beneficia personalul din instituţiile şi autorităţile publice, în temeiul actelor normative prevăzute la art. I–VIII.
Art. X
Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 34
Sumele încasate din plata amenzilor la contravenţiile silvice se varsă la bugetul de stat, în cazul contravenţiilor săvârşite de către persoanele juridice, sau, după caz, la bugetul local, pentru contravenţiile săvârşite de către persoanele fizice.“
2.La articolul 36, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(5)Sumele încasate din vânzarea materialelor lemnoase confiscate, rămase după deducerea cheltuielilor de custodie, organizarea licitaţiei şi transport, după caz, precum şi sumele încasate din plata contravalorii materialelor lemnoase confiscate care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, prevăzute la art. 22 alin. (5), se varsă la bugetul de stat, în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, în cazul în care materialul lemnos provine din fondul forestier proprietate publică a statului, sau la bugetele locale, în cazul în care materialul lemnos provine din fondul forestier proprietate publică/privată a unităţilor administrativ-teritoriale ori din cel proprietate privată dacă proprietarul este contravenient, precum şi în cazul materialelor lemnoase abandonate a căror provenienţa nu poate fi stabilită.
3.Articolul 40 se abrogă.
Art. XI
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 1 ianuarie 2012.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Ministrul justiţiei,
Cătălin Marian Predoiu
Ministrul culturii şi patrimoniului naţional,
Kelemen Hunor
Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,
Ion Ariton
Ministrul mediului şi pădurilor,
László Borbély
Ministrul sănătăţii,
Ritli Ladislau
Secretarul general al Guvernului,
Daniela Nicoleta Andreescu
← Rezultatele căutarii în jurisprudenţa civilă | Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru actualizată → |
---|