Art. 13 Atribuirea calităţii de auditor financiar, educaţie continuă şi recunoaştere reciprocă

CAPITOLUL III
Atribuirea calităţii de auditor financiar, educaţie continuă şi recunoaştere reciprocă

Art. 13

(1) Calitatea de auditor financiar se atribuie pe bază de examen de competenţă profesională prin care trebuie să se certifice un nivel corespunzător de cunoştinţe teoretice, precum şi aptitudinea de a le aplica.

(2) Examenele pentru atribuirea calităţii de auditor financiar se organizează de Cameră, conform prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei. Este interzisă instituirea oricăror excepţii de la testul de aplicare a cunoştinţelor în practică din cadrul examenului de competenţă profesională.

OUG 75 1999 actualizată prin:

Legea 26/2010 - pentru modificarea şi completarea OUG 75/1999 privind activitatea de audit financiar din 2 martie 2010, Monitorul Oficial 145/2010;


Art. 131

(1) Auditorii financiari trebuie să urmeze programe adecvate de formare profesională continuă, pentru a-şi menţine cunoştinţele teoretice şi competenţele profesionale la un nivel înalt. Camera emite norme cuprinzând obligaţiile ce revin auditorilor financiari cu privire la formarea profesională continuă a acestora.

(2) Nerespectarea cerinţelor privind formarea profesională continuă se sancţionează potrivit reglementărilor emise în acest sens.

(3) Camera adoptă standardele de etică profesională şi normele de control intern de calitate al activităţii auditorilor financiari.

OUG 75 1999 actualizată prin:

Legea 26/2010 - pentru modificarea şi completarea OUG 75/1999 privind activitatea de audit financiar din 2 martie 2010, Monitorul Oficial 145/2010;


Art. 132

(1) Camera este autoritatea competentă pentru efectuarea de revizuiri în vederea asigurării calităţii serviciilor prestate de auditorii financiari.

(2) Camera emite norme şi proceduri de revizuire a calităţii activităţii de audit financiar, precum şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, potrivit legii.

OUG 75 1999 actualizată prin:

Legea 26/2010 - pentru modificarea şi completarea OUG 75/1999 privind activitatea de audit financiar din 2 martie 2010, Monitorul Oficial 145/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 13 Atribuirea calităţii de auditor financiar, educaţie continuă şi recunoaştere reciprocă