Art. 2 OUG 75/2005 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 2
În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă:
a) educaţia se referă la programele şi activităţile de formare academică sau profesională iniţială şi continuă.
b) organizaţia furnizoare de educaţie este o instituţie de învăţământ. Pot fi organizaţii furnizoare de educaţie şi alte persoane juridice care, potrivit statutului, desfăşoară activităţi de învăţământ pe bază de programe legal autorizate, de formare iniţială şi continuă;
c) programele de studii concretizează oferta educaţională a unei organizaţii furnizoare de educaţie;
d) beneficiarii direcţi ai educaţiei sunt preşcolarii, elevii şi studenţii, precum şi persoanele adulte cuprinse într-o formă de educaţie;
e) beneficiarii indirecţi ai educaţiei sunt angajatorii, angajaţii, familiile beneficiarilor direcţi şi, într-un sens larg, întreaga societate;
f) cadrul naţional al calificărilor cuprinde în mod progresiv şi corelat gradele, diplomele sau certificatele de studiu care atestă nivelurile distincte de calificare, exprimate în termenii rezultatelor în învăţare. Cadrul naţional al calificărilor este corelat cu cel european corespunzător.
OUG 75/2005 asigurarea calitatii educatiei actualizată prin:Lege nr. 87/2006 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei din 10 aprilie 2006, Monitorul Oficial 334/2006;
← Art. 1 OUG 75/2005 Dispoziţii generale | Art. 3 OUG 75/2005 Dispoziţii generale → |
---|